Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

recensamant

Din ce este făcută casa în care locuiţi, cât de des vă trimit bani rudele din străinătate, aveţi veceul în curte sau în casă? Sunt doar câteva din întrebările la care veţi trebui să răspundeţi în cadrul recensământului persoanelor care începe pe 20 octombrie şi se termină pe 31 octombrie.

În cazul în care nu veţi fi de găsit, riscaţi o amendă de 5.000 de lei, iar informaţiile legate de dumneavoastră vor fi colectate oricum de la vecini sau preotul local.

Formularul "Persoane" va fi completat nu doar cu numele, dar şi cu codul numeric personal al cetăţeanului, chiar dacă informaţiile furnizate sunt confidenţiale. Pe lângă starea civilă legală, cetăţenii vor fi întrebaţi şi care este starea civilă "de fapt", adică dacă trăiesc într-o uniune consensuală.

Persoanele sub 15 ani nu vor fi trecute ca făcând parte dintr-o uniune consensuală, chiar dacă ele vor declara asta.

În cazul în care faceţi parte dintr-o uniune consensuală, trebuie să menţionaţi şi anul în care aceasta a început. Cetăţenii vor mai fi întrebaţi dacă au locuit în altă ţară, care este motivul pentru care au făcut asta şi ce reşedinţe a mai avut în trecut.

O altă întrebare este "Cărei etnii consideră persoana că îi aparţine". De asemenea, cetăţenii trebuie să spună şi cărei religii aparţin. Opţiunea "nu aparţin niciunei religii" nu este trecută în formular, însă persoana recenzată poate declara că este de religie ateu(!). O altă întrebare este dacă persoana foloseşte internetul.

Un alt capitol se referă la "dificultăţile pe care persoana le are în activităţile zilnice". Dificultăţile trecute în formular sunt cele de vedere (trebuie declarate chiar dacă ele sunt corectate prin ochelari sau lentile de contact), de auz (chiar dacă sunt corectate printr-un aparat), de comunicare sau de îngrijire proprie (dacă persoana se poate îmbrăca sau spăla singură). În cazul în care aceste dificultăţi există, trebuie menţionată şi cauza.

Cei care au rude plecate în străinătate trebuie să răspundă în locul lor, furnizând numele, codul numeric personal, dacă sunt sau nu angajaţi în ţara de reşedinţă şi dacă trimit bani în ţară şi cu ce frecvenţă.

Aceste date pot fi furnizate şi de un vecin sau de preotul local, în cazul în care nu pot fi obţinute de la rude.

Alt formular este menit să determine rolul pe care cetăţeanul îl are în gospodărie - cap de famile, tată, mamă, fiu, fiică etc. Formularul "Locuinţă, clădire" conţine întrebări legate de numărul de camere, sursele de încălzire, alimentare etc, precum şi materialele din care sunt construite locuinţele.

În cazul în care desfăşuraţi şi activităţi comerciale în propria locuinţă, va trebui să declaraţi acest lucru, menţionând ce suprafaţă a locuinţei este rezervată pentru aceste activităţi. (DorohoiNews.ro)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

recensamant
DorohoiNews.ro, 12-10-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

12.10.2011 la 14:20

amenda nu risca cei care nu sunt de gasit ci persoanele care refuza furnizarea de date.in cazul in care nu apartii unei religii esti trecut "fara religie". esti trecut ateu doar in cazul in care te declari astfel. consultati http://www.recensamantromania.ro

12.10.2011 la 12:35

...culoarea,marca,grosimea si aroma courpapierului...Ole!

12.10.2011 la 12:33

mai lipseste un capitol in care sa fie specificat de cite ori folosim baea si de cite ori facem dragoste cu sotia noaptea in pat.cine e acest distept care a facut si a propus asemenea intrebaride asemenea prostie asta e recesamint de persoane nu de toate prostiile lor care cum si ce face si cum se caca.vreti sa va ea lumea la batae cu asemenea intrebari sa va fie rusine.....

12.10.2011 la 11:57

o sa vina si vremea asta:))

12.10.2011 la 11:06

DEZASTRU, MA MIR CUN NU DECLARAM SI DE CATE ORI MERGEM LA BAIE

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Călătorie cu vaporul de croazieră.
La un moment dat vine o furtună iar vaporul se scufundă.
Au supraviețuit doar un iluzionist și unpapagal.
După câteva zile, plutind fiecare pe câte o scândură, papagalul zice:
- OK! Mă dau bătut. Unde e vaporul???



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto
Societate Comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic ...

Vând garsonieră la bazar, fața la soare

Vând garsonieră la bazar, fața la soare
Vand garsoniera pe strada Zadurovici, nr. 2, etaj III, ap.40, cu fata spre bazar, Garsoniera nua are ...

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!
Biroului economic al S.C. Conted S.A. este alături de colega lor Bulmagă Daniela în aceste momente ...

Caut de lucru...

Caut de lucru...
Numărul meu de tel. 0748944498. Caut de lucru: pot face cumpărături, pot duce copilul la școală ...

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală
Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală a orașului Dorohoi, pe perioadă îndelungată. ...

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori
Societate Comercială din Dorohoi angajează persoană cu experiență în achiziții și relații ...

Vând teren intravilan, zona Viilor

Vând teren intravilan, zona Viilor
Vând teren intravilan,1900 mp, situat pe str. Viilor. Zona dispune de toate utilitățile (electicitate, ...

Ofer spre închiriere o cameră

Ofer spre închiriere o cameră
Primesc o persoană în gazdă. Relații la telefon: 0756390674

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate
Cu inimile îndurerate, Consiliul de Administrație, conducerea societății și întregul ...

Vând Ford Mondeo 2015 2.0 Diesel 180 cai

Vând Ford Mondeo 2015 2.0 Diesel 180 cai
Vând Ford Mondeo mk5 2.0 Diesel 180 cai Euro 6 Decembrie 2015 Cutie de viteze automată Faruri ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro